Liderul PSD, Victor Ponta, afirmă că preşedintele PNL, Crin Antonescu, se înşală atunci când îi transmite că îl va regreta pe Traian Băsescu dacă liberalul va ajunge şeful statului, Ponta spunând că nu îl va regreta niciodată pe actualul preşedinte, iar Antonescu nici nu va ajunge la Cotroceni.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a transmis, ieri, de la Ploieşti, premierului Victor Ponta mesajul: “Ai să-l regreți pe Băsescu”, explicând că, dacă el va ajunge preşedintele țării, nu va face pacturi de coabitare, iar Ponta nu va mai face parte din guvern.

